Ascent GroupAscent Group
Ascent Group. Consultanţă în afaceri

Ce noutăți ne aduce 1 septembrie?

De la 1 septembrie 2013 intră în vigoare mai multe modificări aduse Codului Fiscal și Normelor de aplicare ale acestuia. Printre acestea merită menționate:

Aplicarea cotei de TVA de 9% pentru produsele de panificație

Aceasta se va aplica pentru urmatoarele produse:

  • toate sortimentele de pâine;
  • urmatoarele sortimente de produse de panificație: cornuri, chifle, batoane, covrigi, minibaghete, franzeluțe și împletituri;
  • făină albă de grâu, făină semialbă de grâu, făină neagră de grâu și făină de secară;
  • triticum spelta, grâu comun și meslin, care se încadrează la codul NC 1001 99 00, și secară, care se încadrează la codul NC 1002 90 00

Se extinde sfera de aplicare a accizelor

Vor fi incluse în sfera accizării noi categorii de produse de lux, cum ar fi:

  • bijuterii din aur/platina, cu excepția verighetelor
  • confecții din blănuri naturale.
  • autoturisme și autoturisme de teren, inclusiv cele importate sau achiziționate intracomunitar, noi sau rulate, a căror capacitate cilindrica este mai mare sau egală cu 3000 cm cubi.
  • iahturi și alte nave și ambarcatiuni cu sau fără motor pentru agrement.
  • arme de vânătoare și arme de uz personal.
  • cartușe cu glonț și alte tipuri de muniție.

De asemenea, accizele pentru alcool etilic vor fi majorate.

Aplicarea măsurilor de simplificare (taxare inversă) la livrarea de energie electrică.

Începând cu data de 1 septembrie 2013, taxarea inversă se extinde și la urmatoarele operațiuni:

  • livrarea de energie electrică către un comerciant persoana impozabilă, (cumpărator revânzător), ce deține autorizație ANRDEE pentru cumparare - revanzare de energie electrică;
  • transferul de certificate verzi.

Nu în ultimul rând, au fost aduse modificări în ceea ce privește anularea /re-înregistrarea în scopuri de TVA.

Luna august ne-a adus și o decizie curajoasă a BNR, prin care dobânda de referință a fost redusă din nou, ajungând până la nivelul de 4,5% pe an. Măsura are drept scop stimularea economiei prin încurajarea consumului.

De asemenea, pentru contribuabilii care derulează operațiuni economice în Uniunea Europeană, este important să reamintim că până la sfârșitul lunii septembrie puteți depune cererile de rambursare a TVA din alte state UE pentru anul 2012 (formularele 313 și 318).

Copyright© 2005-2017, Ascent Group. All rights reserved. Powered by: Grafit SRL