Ascent GroupAscent Group
Ascent Group. Consultanţă în afaceri

Funcția versus salariu

Ce este mai important? Funcția pe care o ocupăm în cadrul unei companii sau, salariul? Faptul că, pe cartea noastră de vizită scrie manager ori director, sau sutele de euro cu care ne putem lua maşina şi casa la care visam?

În mod normal, o remunerație bună vine cu o funcție importantă. Dar această ipoteză nu este general valabilă. Se poate întâmpla prea bine să ai un salariu satisfăcător dar o funcție mai puțin plăcută sau cel puțin cu prea puține satisfacții. Așadar, câți dintre noi pun în balanță acest lucru, câți dau importanță banilor și nu funcției, sau invers?

Mulți angajatori au o percepție greșita atunci când vine vorba despre motivele pentru care oamenii își schimbă locul de muncă. Nu întotdeauna angajații pleacă pentru un salariu mai mare. Oamenii pun accent pe conținutul postului de muncă, pe dezvoltarea profesională și, nu în ultimul rând pe colectiv şi atmosferă. Aceste aspecte sunt chiar importante și pe lângă acestea, în momentul evaluării unei oferte de job, oamenii mai iau de asemenea în calcul și oportunitățile de carieră, imaginea sau numele companiei dar, bineînțeles și salariul. Cu toții știm că, cele mai atrăgătoare oferte sunt cele cu salariu mare, mașină de serviciu, laptop și multe bonusuri. Adică, în cele mai multe cazuri, oamenii îşi doresc cât mai multe beneficii.

Salariile mari plus beneficiile care mai vin în completare sunt factori foarte importanți în atragerea de resurse umane valoroase.

Pentru cei care își încep cariera salariul poate fi mai puțin important, aceștia fiind bucuroși dacă își pot găsi un job în domeniul dorit. Lipsa experienței, dorința de învățare, depășesc în cazul acestora dorința unei remunerații mari. Asta însă nu înseamnă că, nu sunt tineri care, deși sunt la început de drum profesional, nu au pretenții financiare destul de mari. Sunt destui cei care își doresc pentru început o funcție importantă, că ”doar au studii”, un salariu pe măsură plus alte beneficii. Un loc de muncă într-o companie multinațională, de preferat din domeniul bancar, marketing sau resurse umane, pachet salarial avantajos și oportunități de avansare în carieră- acestea sunt așteptările tinerilor când vine vorba despre viitorul loc de muncă.

Dacă la început suntem dornici de cunoaștere și învățare, cu cât avansăm în carieră și avem suficientă experiență, ne dorim, cum e și normal un venit satisfăcător. În general, după o anumită vârstă, căutăm o stabilitate. Ajungem să ne definim drumul profesional, ne-am ales o meserie dar ne dorim siguranță. De asemenea, ajungem și la momentul când intervin și alți factori care ne pot influența deciziile, cum ar fi familia. După o anumită vârstă, și, în momentul când există o stabilitate familială, ascensiunea profesională trece de multe ori pe plan secund. Acum, salariul devine o motivație destul de puternică şi un factor important în continuarea carierei.

Poate, în România de azi, în plină criză economică, mulți dintre noi preferăm un venit sigur și mulțumitor în locul unei funcții „pompoase”. Dar, până la urmă, va trece și această criză și vom putea avea o siguranță financiară, siguranță care poate aduce cu sine și alte valori pe care le vom putea exploata, valori cum ar fi dezvoltare profesională la un nivel înalt, performanța profesională și conservarea aptitudinilor pe care le avem cei mai mulți.

Copyright© 2005-2019, Ascent Group. All rights reserved. Politica de confidențialitate (Privacy policy)