Ascent GroupAscent Group
Ascent Group. Consultanţă în afaceri

Companiile din regiune interesate să devină mai antreprenoriale

În luna ianuarie 2009 Ascent Group a încheiat un parteneriat strategic cu reputatul specialist american în cercetarea şi promovarea principiilor antreprenoriatului şi soluţiilor inovatoare în afaceri – Larry Farrell urmând să-l reprezinte în România, Bulgaria, Serbia şi Republica Moldova pentru servicii de training şi consultanţă pe teme de antreprenoriat.

Încheierea parteneriatului a fost urmat de o vizită a lui Larry Farrell respectiv de lansarea programului în România în perioada 10-18 aprilie 2009 urmată de lansarea programului, tot în prezenţa lui Larry Farrell în Bulgaria pe 6 Octombrie 2009.

Chiar daca 2009 a fost un an de criză, în care majoritatea companiilor au avut bugetele de training îngheţate, programul de training al The Farrell Company a fost foarte bine primit în regiune, numeroase companii încercând să devină mai „antreprenoriale”.

Dacă ne întrebăm cui se datorează succesul acestui program răspunsul e simplu şi îl găsim chiar în esenţa programului.

Programul se adresează companiilor care vor să dezvolte în interior o cultură antreprenorială, sau altfel spus, companiilor care vor să îi înveţe pe manageri (şi nu numai) să gândească ca nişte adevăraţi antreprenori. Seminarul are două obiective majore:

  • Participanţii să înveţe şi să înceapă să folosească bazele antreprenoriatului la locurile lor de muncă. Premisa este aceea că a construi şi creşte o afacere este foarte diferit de a “gestiona” o afacere
  • Seminarul oferă participanţilor o bază unică în fundamentele întreprinderilor cu creştere susţinută

Nu în ultimul rând, acest program poate fi considerat un „next step” la programele de leadership. Astăzi toţi managerii marilor companii ştiu cum „să managerieze” afaceri. Dar câţi dintre ei ştiu şi să le crească??? Ori asta e partea pe care o putem învăţa de la marii antreprenori ai tuturor timpurilor.

Comportamentul antreprenorial este prezentat sub forma unei serii de practici de afaceri pe care orice angajat din orice companie le poate folosi. Nu în ultimul rând, acest program este bazat pe o serie de aplicaţii practice, reprezentând în ultimă instanţă angajamentul participanţilor să îşi crească spiritul individual antreprenorial şi competitivitatea de ansamblu a companiei.

Iată aşadar motivele pentru care acest program a trezit interesul atât de multor companii din regiune. Este pur şi simplu ceea ce au nevoie toate companiile într-un moment de criză, şi nu numai: să devină mai competitive şi mai eficiente, să crească în mod constant şi nu în ultimul rând să regăsească anumite practici de bază care au stat la originea antreprenoriatului tradiţional şi a creşterii sănătoase şi de durată a afacerilor. Sau în alte cuvinte “let’s move forward by getting back to the basics!”

Copyright© 2005-2020, Ascent Group. All rights reserved. Politica de confidențialitate (Privacy policy)