Ascent GroupAscent Group
Ascent Group. Consultanţă în afaceri

Rata şomajului în creştere în regiune

În actualul context european, evoluţia ratei şomajului are o importanţă deosebită atât pentru investiţiile majore cât şi pentru intreprinderile mici şi mijlocii. Previziunile sunt cât se poate de sumbre: ”Cred că nu am văzut încă vârful pentru rata şomajului, acesta va fi atins undeva în 2010, în trimestrul I sau II. Nu cred că vom ajunge la o rata de 10% dar este o părere proprie”, declara economistul Băncii Mondiale, Cătălin Pauna.

Iată-ne ajunşi în trimestrul II al anului 2010 şi cu o perspectivă asupra trimestrului I al acestui an putem spune că previziunile nu sunt departe de a fi îndeplinite. Dacă în România rata şomajului pentru ultimul trimestru al anului 2009 a fost de 7,5%, în trimestrul I al anului 2010 a ajuns la 8,3% faţă de 5,6% în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Acest fapt nu se aplică numai pentru România, acelaşi trend ascendent verificându-se şi în Bulgaria, o altă ţară din regiune. Ministrul Muncii bulgar prognozează o rată a somajului de 11,4% pentru sfărşitul anului 2010, iar evoluţia nu dezminte prognoza: pentru trimestrul IV al anului 2009 rata şomajului a fost de 6,3% iar pentru primele luni ale anului 2010 aceasta a fost de 10,1%.

Pentru Republica Moldova încă nu s-au publicat date pentru 2010, dar în trimestrul IV al anului 2009 s-a înregistrat o rată a şomajului de 6,2% faţă de 3,9% pentru aceeaşi perioadă a anului 2008.

Sigur, evoluţia ratei şomajului, indiferent de ţară, va depinde de ritmul relansării economice şi de cât de bine au învăţat companiile lecţia din perioada de criză.

Există anumite categorii cărora le va fi greu să îşi găsească locuri de muncă, aceleaşi pentru care era greu şi înainte de criză să găsească şi anume absolvenţii şi persoanele care provin din zone de activitate nerestructurate.

Conform datelor publicate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în România, cea mai mare rată a şomajului a fost înregistrată în judeţele Vaslui, Mehedinţi, Teleorman, Dolj, Ialomiţa, Alba şi Covasna, iar cele mai scăzute rate continuă să se menţină în Bucureşti, Ilfov, Timiş, Bihor şi Cluj.

Este important să amintim că multe companii au recurs în România la una dintre puţinele măsuri ale planului anti-criză al guvernului: şomajul tehnic. Potrivit legislaţiei, pe perioada şomajului tehnic – care nu trebuie să depăşească 90 zile pe an, angajaţilor li se asigură 75% din salariu, iar angajatorii nu mai plătesc contribuţiile la asigurările sociale.

Chiar dacă ne situăm, ca cifră, sub media ratei şomajului din Uniunea Europeană, nu trebuie să uităm că şomajul este o consecinţă a crizei economice, iar efectele acesteia vor continua să se manifeste şi în perioadele următoare.

Copyright© 2005-2019, Ascent Group. All rights reserved. Politica de confidențialitate (Privacy policy)