Ascent GroupAscent Group
Ascent Group. Consultanţă în afaceri

"Doing Business" în Moldova

Când vorbim despre posibilitatea investirii în Republica Moldova, apare o primă întrebare: Cât de complicat, sigur sau avantajos este să plasezi banii într-o ţară în proces de tranziţie economică?

La aceste întrebări a încercat să răspundă un studiu realizat de Banca Mondială şi International Finance Corporation care a analizat 178 de economii din lume, inclusiv economia Republicii Moldova, din prisma mediului de afaceri. Doing Business 2008 plasează Moldova pe locul 92 respectiv într-o poziţie favorizantă faţă de majoritatea ţărilor din Estul Europei, fiind urmată de Azerbaidjan (96), Belarus (110), Rusia (106) şi Ukraina (139).

Potrivit studiului, Moldova a înregistrat reforme în 3 domenii importante, şi anume: înregistrarea proprietăţii, îndeplinirea contractelor şi impunerea fiscala. În ce priveşte sistemul fiscal, de menţionat sunt adoptarea cotei 0% la impozitul pe profit corporativ şi modificarea sistemului de contribuţii sociale legate de forţa de munca pe care le plătesc angajatorii. Deloc de ignorat sunt şi eforturile Parlamentului de la Chişinău de a promova şi adopta legi inovatoare în domeniul economic. Acest lucru este binevenit mai ales atâta timp cât aceste legi, în mare parte, sunt propuse de opoziţia parlamentară, acest lucru fiind un indicator al poziţiei constructive a administraţiei centrale de la Chişinău, relevând stabilitatea politică, extrem de importantă în formarea unui mediu de afaceri sănătos.

Moldova a înregistrat progrese la capitolul proceduri de începere a afacerii, poziţionându-se pe locul 81, câştigând aici 6 poziţii. Impozitarea plasează Moldova pe locul 111, în avantaj cu 8 locuri faţă de anul 2007. Aşa încât deşi Moldova a pierdut 2 poziţii la indicatorul general „Doing Business”, reformele şi progresele înregistrate dovedesc ca ea se afla în direcţia corectă, iar reformele actuale vor avea efect pozitiv pe termen lung.

În urma analizei studiului constatarea este una simplă: Moldova depune eforturi pentru consolidarea mediului de afaceri, iar poziţia geografică şi demografică contribuie esenţial la dezvoltarea Moldovei în calitate de pistă de intrare a companiilor mari în ţările Europei de Est. Nu în ultimul rând, ea devine tot mai atractivă pentru investitorii străini care vor să beneficieze de avantajele interne ale ţări sau pentru cei care pot obţine avantaje şi din de statutul ţării de intermediar între est şi vest.

Copyright© 2005-2019, Ascent Group. All rights reserved. Politica de confidențialitate (Privacy policy)