Ascent GroupAscent Group
Ascent Group. Consultanţă în afaceri

Măsurile anti-criză pentru economie. Ce se aplică?

Având în vedere multitudinea proiectelor de lege, a comunicatelor de presă şi a confuziilor create în media, revenim cu principalele măsuri economice şi fiscal-bugetare reglementate la data de 21 Martie 2020.

Astfel, măsurile concrete stabilite de Guvern prin OUG 29/2020 se referă la următoarele:

  • noul termen de plată al obligaţiilor fiscale care au scadenţa începând cu data de 21 martie 2020 se împlineşte la 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă (în baza ultimelor prevederi cu privire la perioada stării de urgenţă, termenul scadent al obligaţiilor fiscale ar fi 15 iunie), iar în această perioadă acestea nu se consideră a fi obligaţii fiscale restante; cu alte cuvinte, contribuabilii beneficiază de o amânare (nu scutire!) la plata taxelor, noul termen fiind cel de 30 de zile de la încetarea stării de urgență.
  • suspendarea măsurilor de executare silită prin poprire a creanţelor bugetare, cu excepţia celor care se aplică pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti în materie penală;
  • impozitele locale: impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, respectiv impozitul pe mijloacele de transport beneficiază de bonificaţia stabilită de Consiliul Local în cazul în care aceasta este achitată integral până la data de 30 iunie 2020;
  • pe durata stării de urgenţă, atât întreprinderile mici şi mijlocii, cât și profesiile care îndeplinesc servicii de interes public (notari, avocaţi, executori), cabinetele medicilor de familie şi cabinetele stomatologice precum şi federaţiile sportive naţionale şi cluburile sportive care şi-au întrerupt activitatea total sau parţial în baza deciziilor emise de autorităţi şi care deţin certificatul de situaţie de urgenţă:
    • beneficiază de amânarea la plată pentru servicile de utilităţi precum şi de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinaţie de sediu social sau sediu secundar. Criteriile de stabilire a beneficiarilor acestei măsuri se stabilesc prin hotărâre a Guvernului (acest act normativ nu există încă, va fi adoptat la o dată ulterioară).
    • pot invoca forţa majoră, pentru celelalte contracte aflate în derulare, numai dacă dovedesc că au încercat renegocierea contractului pentru adaptarea clauzelor acestora la condiţiile actuale (fac excepţie profesiile care îndeplinesc servicii de interes public).
  • se vor acorda de facilităţi întreprinderilor mici şi mijlocii în ceea ce priveşte anumite categorii de credite, cum ar fi cele legate de investiţii şi de finanţare a capitalului de lucru (vom reveni cu un articol care să detalieze condițiile de obținere a acestor credite)
  • companiile care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, pot efectua plăţile anticipate trimestriale pentru anul 2020, la nivelul sumei rezultate din calculul impozitului pe profit curent, şi nu la o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent. Acest mod de calcul se păstrează pentru întreg anul 2020.
  • termenul depunerii notificării privind posibilitatea evitării deschiderii procedurii insolvenţei prin restructurarea obligaţiilor bugetare a fost extinsă până la data de 31 iulie 2020, iar solicitarea efectivă se poate depune până la 30 octombrie;
  • termenul de depunere a declaraţiei privind beneficiarul real se prelungeşte cu 3 luni de la data încetării stării de urgenţă, iar pe durata stării de urgenţă se suspendă depunerea acestei declaraţii.

Alte măsuri de combatere a efectelor COVID-19 care au fost publicate în Monitorul Oficial tot în data de 21 martie (MO nr. 230 și MO nr. 231), se referă la: 

  • acordarea zilelor libere suplimentare pentru părinți, în cazul închiderii școlilor. Găsiți detalii aici
  • măsuri de protecție socială pentru angajați, în cazul închiderii totale sau parțiale a activității. Găsiți detalii aici

Ambele acte normative cuprind prevederi substanțial modificate față de comunicările anterioare, pe care vă invităm să le citiți la link-urile de mai sus. 

Atenție! Măsuri care fuseseră anunțate inițial, dar în final NU AU FOST ADOPTATE

  • Declaraţiile fiscale, care au termen limită 25 martie 2020, trebuie depuse până la această dată, fără să mai existe facilitatea amânării depunerii acestora, aşa cum a fost susţinută iniţial în comunicatul de presă al ANAF din 16 martie. Cu toate acestea, deoarece vor exista companii care vor avea dificultăți la depunerea în termen a declarațiilor fiscale cu termen limită 25 martie, datorită confuziei create, prin noul comunicat din 21 martie, Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF afirmă că toate cazurile excepţionale şi argumentate de întârzieri în depunerea declaraţiilor vor fi tratate cu toată deschiderea şi indulgenţa prevăzută de lege.
  • măsura care prevedea că pe perioada în care România se va afla în stare de urgență, inspecțiile fiscale și controalele antifraudă la contribuabili vor fi suspendate (cu excepția verificărilor ce pot fi efectuate de la distanță, precum și a cazurilor de evaziune fiscală, acolo unde sunt indicii în acest sens) nu a fost adoptată. În concluzie, contribuabilii pot să se aștepte în continuare la inspecții fiscale și controale. 
  • alte facilităţi promise în diversele proiecte şi comunicate, dar care nu au ajuns şi în forma finală a legii sunt: înlesnirile economice pentru scadenţele lunilor aprilie şi mai și procedura de rambursare rapidă a TVA.

Nu știm în prezent dacă aceste măsuri vor fi cuprinse în alte acte normative, viitoare, sau Guvernul a decis renunțarea la aplicarea lor.  

Copyright© 2005-2020, Ascent Group. All rights reserved. Politica de confidențialitate (Privacy policy)