Ascent GroupAscent Group
Ascent Group. Consultanţă în afaceri

Prelungirea stării de urgență. Ce trebuie să știe companiile?

Așteptată de o țară întreagă, prelungirea stării de urgență a fost publicată în 14 aprilie 2020, în Monitorul Oficial al României nr. 311, prin Decretul Președintelui României nr. 240.

Astfel, începând cu data de 15 aprilie 2020, starea de urgență va fi prelungită cu 30 de zile, pe întreg teritoriul României. Aceasta fusese anterior instituită, tot pentru o perioada de 30 de zile, începând cu data de 16 martie 2020.

Noul Decret completează măsuri de primă urgență, cu aplicabilitate directă, în mai multe domenii. Ne vom axa în acest articol doar pe cele care au un impact asupra mediului de afaceri. Le redăm mai jos, structurate pe domenii, așa cum au fost prinse și în actul normativ. 

Domeniul economic

  • Se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe durata stării de urgență.
  • Autoritățile contractante, inclusiv entitățile juridice în care statul este acționar majoritar, au dreptul de a achiziționa direct materiale și echipamente necesare prevenirii și combaterii COVID-19, cu depășirea pragului valoric stabilit de art.7 alin.(5) din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice, în limita fondurilor bugetare repartizate cu această destinație.
  • Se dispun măsuri pentru asigurarea continuității în aprovizionare, respectiv extracție, producție, procesare, transport, distribuție, furnizare, mentenanță întreținere și reparații a resurselor și materiilor prime și/sau semiprocesate necesare funcționării corespunzătoare a sistemului energetic național, precum și asigurarea continuității funcționării acestuia și a tuturor serviciilor de utilitate publică.
  • Pe durata stării de urgență se pot plafona prețurile la medicamente și aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate și la serviciile de utilitate publică (energie electrică și termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate, carburanți etc.).
  • În situația în care se constată o scădere a prețurilor la energie electrică și gaze naturale, pe piețele regionale, Guvernul va lua măsurile necesare astfel încât aceste scăderi să se reflecte parțial sau integral în prețul final de la nivelul consumatorilor.
  • În situația în care anumite programe sau proiecte nu pot fi derulate pe durata stării de urgență, bunurile consumptibile sau perisabile destinate a fi distribuite/ utilizate în cadrul acestora pot fi redistribuite în cadrul altor programe, proiecte sau în favoarea unor unități sanitare, de asistență socială, de îngrijire și asistență medico-socială sau beneficiarilor Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.
  • toate celelalte măsuri de sprijin pentru mediul de afaceri acordate anterior acestui Decret, rămân în continuare valabile. Detalii despre cele mai importante dintre acestea găsiți la link-urile de mai jos: 
    • bonificația de 5-10% pentru firmele care-și plătesc la timp impozitul pe venit/profit. Detalii aici
    • obținerea de certificate de urgență pentru operatorii economici afectați de criza Covid-19. Detalii aici
    • amânarea la plata obligațiilor fiscale (cu un nou termen în acest caz, respectiv 14 mai), suspendarea măsurilor de executare silită, respectiv celelalte facilități acordate prin OUG 29/2020. Detalii aici

Domeniul fondurilor europene

  • Pentru perioada stării de urgență, autoritățile de management și organismele intermediare emit instrucțiuni specifice în relația cu beneficiarii, astfel încât implementarea contractelor de finanțare să se deruleze în acord cu prevederile legale și cu măsurile stabilite pentru reducerea riscului răspândirii virusului COVID-19.
  • Guvernul stabilește, în termen de cel mult 10 zile de la intrarea în vigoare a Decretului, cadrul general și modalitățile de reorganizare, restructurare sau reprogramare a activităților care fac obiectul finanțării din fonduri europene.
  • Pe durata stării de urgență, la solicitarea justificată a beneficiarilor, autoritățile de management și organismele intermediare aprobă reorganizarea, restructurarea sau reprogramarea activităților care fac obiectul finanțării din fonduri europene fără a aduce atingere indicatorilor de rezultat ai proiectelor sau obiectivelor specifice ale acestora, după caz, și fără ca prelungirea contractelor de finanțare să depășească data de 31 decembrie 2023
  • Pe durata stării de urgență, autoritățile competente în domeniul eliberării acordurilor/ avizelor/ certificatelor pentru proiectele cu finanțare din fonduri europene au obligația de a organiza dezbaterile publice prevăzute de lege pentru a obține acordurile/avizele/certificatele în mediul on-line, cu participarea corespunzătoare a tuturor părților interesate.
  • Acordurile/avizele/certificatele eliberate în format electronic prin utilizarea semnăturii electronice sunt considerate înscrisuri autentice în condițiile prevăzute de lege. Procesele-verbale ale consultărilor publice se încheie și se semnează de către părți în format electronic și constituie înscrisuri oficiale conform legii.

Domeniul muncii și protecției sociale

  • Prevederile Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, se aplică in continuare pe durata stării de urgență. Detalii despre prevederile anterioare găsiți aici
  • Societățile cu capital privat introduc, acolo unde este posibil, pe durata stării de urgență, munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, prin act unilateral al angajatorului.
  • Pe durata stării de urgență se suspendă efectuarea controalelor la angajatori de către inspectoratele teritoriale de muncă (cu excepția controalelor dispuse de către ministrul muncii şi protecției sociale, a celor dispuse de Inspecția Muncii pentru punerea în aplicare a hotărârilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, a ordonanțelor militare, a celor necesare pentru a da curs sesizărilor prin care se reclamă săvârșirea unor fapte cu un grad ridicat de pericol social și pentru cercetarea accidentelor de muncă)
  • Contractele colective de muncă și acordurile colective îți mențin valabilitatea pe durata stării de urgență.
  • În situația pierderii locului de muncă ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19, persoana îndreptățită își păstrează stimulentul de inserție (prin excepție de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor)
  • Certificatele de încadrare a copilului într-un grad de handicap și certificatele de încadrare în grad și tip de handicap eliberate de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, a căror valabilitate expiră în perioada de urgenta declarată, își prelungesc valabilitatea până la încetarea stării de urgență.

Ce se întâmpla cu facilitatea fiscală oferită angajatorilor in cazul șomajului tehnic?

  • Având în vedere că prezentul Decret nu aduce restricții de aplicare in cazul șomajului tehnic, prevederile Ordonanței de urgență nr. 32/2020 privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020, se aplică pe întreaga perioadă a stării de urgență instituită pe teritoriul României, respectiv
  • Mai exact: „Pe perioada stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2, indemnizațiile de care beneficiază salariații se stabilesc la 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat și se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020.” 
  • Mai multe detalii despre prevederile anterioare, care rămân valabile întreaga perioada a stării de urgență găsiți aici.  

Domeniul juridic

În domeniul juridic, principalele măsuri care vizează companiile se referă la simplificări în relația cu Oficiului Național al Registrului Comerțului. Mai multe detalii despre aceste modificări puteți găsi aici

Pe scurt, aceste se referă la următoarele: 

  • activitatea de înregistrare a mențiunilor privind persoanele juridice și persoanele fizice se va face și în baza cererilor transmise prin corespondență, pe suport de hârtie.
  • s-au relaxat regulile privind forma pe care trebuie să o îmbrace declarațiile pe proprie răspundere și specimenul de semnătură, în situația in care astfel de documente sunt necesare la înregistrarea unei mențiuni; dacă înainte de instaurarea stării de urgență aceste documente trebuiau să fie autentificate/legalizate de un notar public sau date în fața funcționarului desemnat la Registrul Comerțului, pentru valabilitate potrivit prevederilor Decretului nr. 240/14.04.2020:
    • declarația pe proprie răspundere poate avea forma unui înscris sub semnătură privată (având doar semnătură olografă) sau formă electronică (de aici am putea întelege că la documentul electronic nu este nevoie de semnătură, fiind suficientă menționarea numelui persoanei care dă declarația la finalul acesteia).
    • specimenul de semnătură va putea avea forma unui înscris legalizat de un notar public sau certificat de avocat, ori forma unui înscris sub semnătură privată(având doar semnătură olografă).
  • cei care doresc să obtină informații, copii după acte sau certificate constatatoare de la Registrul Comerțului, inclusiv Buletinul Procedurilor de insolvență, pot să acceseze aceste tipuri de servicii și prin corespondență, pe suport de hârtie, nu doar pe cale electronică.

 

 

Copyright© 2005-2020, Ascent Group. All rights reserved. Politica de confidențialitate (Privacy policy)