Managementul Timpului

Cum să nu ne furăm singuri timpul

De câte ori constatăm că ziua se încheie şi nu am realizat cele mai importante lucruri pe care ni le-am propus? Sau constatăm că am făcut treaba altora dar nu ne-am ocupat suficient de sarcinile proprii? De câte ori viaţa personală ne este invadată de problemele de la birou? Pentru a evita încărcarea şi stresul provocate de astfel de probleme este necesar un control mai bun al timpului pe care putem învăţa în urma acestui curs să îl folosim mai bine.

Cui se adresează?

Acest curs se adresează organizaţiilor şi tuturor celor care doresc să îşi valorifice timpul în cel mai bun mod, să îşi stabilească şi urmărească obiectivele astfel încât să echilibreze viaţa personală şi viaţa profesională. 

Obiectivele cursului

  • Utilizarea mai eficientă a timpului
  • Conştientizarea factorilor cronofagi
  • Stabilirea ariilor cheie din activitate
  • Diferenţierea sarcinilor importante de cele urgente
  • Însuşirea unor tehnici de auto-organizare

Modulele cursului

  • Eficiența personală și importanța time managementului 
  • Identificarea stilului personal de management al timpului
  • Surse consumatoare de timp – “hoții de timp”
  • Stabilirea obiectivelor și priorităților personale în gestionarea corectă a timpului
  • Prioritizarea activităţilor. 
  • Diagrama Eisenhower. Importanţă versus urgenţă
  • Modele și tehnici de management al timpului 
  • Delegarea eficientă ca tool de time management
  • Managementul întâlnirilor și ședințelor 
  • Time management vs stress management 
  • Eliminarea întreruperilor nedorite
  • Action plan individual

Cunoaște echipa

Cristina Balaciu (Fășie)

Training Manager

Cristina se alătură Ascent Group din 2022, prin expertiza cumulată din zonele non-profit și business. Absolventă de Științe ale Comunicării a “Universității de Vest” Timișoara, Cristina s-a format profesional în sectorul privat, implementând proiecte europene (Youth in Action; Erasmus+), coordonând echipe internaționale și angrenând parteneri locali și trans-continentali.

După 5 ani de activitate în zona ONG, Cristina și-a consolidat abilitățile de management prin tranziția spre zona corporativă, adăugând rolurilor de management anterioare și pe cel de People Development Coordinator la o companie multinațională din domeniul automotive.

În munca ei s-a format/certificat multidirecțional și a livrat sesiuni pe varii teme, din zona de soft skills, precum comunicare, mediere a conflictelor, dezvoltare personală, ș.a.

Adina Almăjanu

Office Manager - București

În plan profesional, experiența Adinei provine în principal din domeniul resurselor umane și al formării, fiind pe rând, de-a lungul anilor, formator și coordonator de proiecte în programe internaționale pentru tineri (de ex.: Erasmus), sau trainer și consultant de resurse umane în proiecte naționale și internaționale, pentru companii private și ONG-uri.

În prezent Adina este în prezent managerul biroului Ascent Group din București, dar și un HR Specialist & Trainer al Ascent Group, cu experiență atât ca trainer pe programe de Dezvoltarea abilităților de prezentare și comunicare, Dezvoltarea abilităților de leadership, Construirea și dezvoltarea echipei, Team building, sau Design Thinking, pentru companii locale și multinaționale. Nu în ultimul rând, experiența Adinei provine și din calitatea ei de coordonator a numeroase programe de evaluare și dezvoltare de personal tip assessment centre pentru companii de prestigiu.

Ești interesat de acest curs?

Lasă-ne un mesaj cu detaliile tale de contact și câteva informații despre tine sau compania ta, iar noi te vom contacta în cel mai scurt timp.

CLIENȚII ȘI PARTENERII NOȘTRI