Ascent GroupAscent Group
Ascent Group. Consultanţă în afaceri

Ce modificări ale Codului Fiscal ne aduce 2010?

Anul 2010 ne pregăteşte o serie de noi modificări ale Codului Fiscal. Pe lângă cele care se află încă în stadiul de proiect, sau în centrul dezbaterilor publice, există şi anumite modificări care au devenit deja certitudini, deoarece ele sunt deja consfinţite de un act normativ, ordonanţa 109 din 7 Octombrie 2009 publicata in MO nr. 689 din 13.10.2009.

Principal modificările aduse Codului Fiscal se referă la locul prestării de servicii şi la declaraţia recapitulativă.

Astfel prin OUG 109 din 07.10.2009 a fost modificat art.133 din Codul Fiscal, referitor la locul prestării serviciilor.

Dacă pană acum ca regulă generala locul prestării de servicii era considerat locul unde prestatorul este stabilit sau are sediu fix de la care serviciile sunt efectuate, prin modificările aduse de OUG 109 din 2009, conform art.133 alin 2), locul prestării de servicii este locul unde respectiva persoană care primeşte serviciile îşi are stabilit sediul activităţii sale economice.

Dacă serviciile sunt furnizate către un sediu fix al persoanei impozabile aflat în alt loc decât cel in care persoana îsi are sediul activităţii sale economice, atunci locul de prestare a serviciilor este locul unde se află respectivul sediu fix al persoanei care primeşte serviciile.

In absenţa unui astfel de loc sau sediu fix, locul de prestare a serviciilor este locul unde persoana impozabilă care primeşte aceste servicii îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită.

Tot începând cu luna Ianuarie 2010 se va modifica conţinutul şi termenul de depunere a declaraţiei recapitulative, declaraţia 390 privind achiziţiile si livrările de bunuri intracomunitare.

Daca până acum declaraţia se întocmea şi se depunea trimestrial, începând cu anul 2010 ea se va întocmi şi se va depune lunar, termenul limită de depunere fiind data de 15 inclusiv a lunii următoare unei luni calendaristice.

Declaraţia recapitulativa va conţine pe lângă achiziţiile intracomunitare de bunuri taxabile si livrările de bunuri intracomunitare, atât cele scutite de taxă cât si livrările de bunuri efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare pentru care exigibilitatea de taxă a luat naştere in luna calendaristică respectivă, precum şi prestările de servicii efectuate în beneficiul unor persoane impozabile nestabilite in România, dar stabilite in Comunitatea Europeană, pentru care exigibilitatea de taxa a luat naştere in luna calendaristica respectivă.

Copyright© 2005-2020, Ascent Group. All rights reserved. Politica de confidențialitate (Privacy policy)