Ascent GroupAscent Group
Ascent Group. Consultanţă în afaceri

Prelungire de termen la declarațiile fiscale 2020 și alte măsuri de sprijinire a mediului de afaceri

Ca urmare a contextului economic dificil cauzat de pandemia coronavirus COVID-19, ministrul Finanțelor, printr-un printr-un comunicat de presă al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat astăzi (luni, 16.03.2020) o serie de măsuri care să sprijine mediul de afaceri. 

Redăm mai jos în ce constau concret aceste măsuri:

  • în perioada în care România se va afla în stare de urgență, inspecțiile fiscale și controalele antifraudă la contribuabili vor fi suspendate (cu excepția verificărilor ce pot fi efectuate de la distanță, precum și a cazurilor de evaziune fiscală, acolo unde sunt indicii în acest sens)
  • declarațiile fiscale care au termenul-limită de depunere 25 martie 2020 vor fi amânate cu o lună, până la data de 25 aprilie 2020 (ceea ce înseamnă, implicit, și o amânare la plata taxelor).
  • suspendarea sau, după caz, neînceperea executării silite a creanțelor bugetare. În acest sens, nu se mai emit somații, popriri asupra disponibilităților bănești și a veniturilor urmăribile și nu vor mai fi instituite sechestre asupra bunurilor. Excepție fac sumele provenite din hotărârile judecătorești pronunțate în materie penală;
  • rambursarea TVA, în cursul lunii martie, pentru toate deconturile soluționate și pentru care s-au emis decizii de rambursare la zi;
  • implementarea unui nou mecanism de rambursare a TVA, care vizează soluționarea cu celeritate a deconturilor, începând cu data de 1 aprilie 2020;
  • suspendarea acțiunilor antifraudă privind Filtru II și a activităților specifice din Punctele de Trecere a Frontierei cu Ungaria și Bulgaria.

Măsurile vor fi aplicate atât în perioada în care în România este declarată stare de urgență, cât și pentru o perioadă de 30 de zile de la încetarea acestei stări.

 

Copyright© 2005-2020, Ascent Group. All rights reserved. Politica de confidențialitate (Privacy policy)