Ascent GroupAscent Group
Ascent Group. Consultanţă în afaceri

Ascent Group deschide un birou în Nord-Est-ul României

Ascent Group își continuă planurile de extindere, iar luna iunie 2019 marchează deschiderea unui nou birou, la Piatra Neamț.

Decizia de extindere are la bază atât planul strategic al Ascent Group de a fi prezent în toate regiunile României, cât și potențialul de afaceri al zonei de Nord-Est a României, în creștere în special pe domeniul serviciilor de IT&C și a centrelor de servicii suport. Un factor esențial în decizia de deschidere a biroului l-a constituit însă și identificarea partenerului local potrivit.

Managerul biroului Ascent Group din Piatra Neamț și totodată partener în afacere este Liliana Savin, un profesionist experimentat în domeniul resurselor umane. Experiența Lilianei ca manager de resurse umane pentru diferite companii regionale și internaționale este un atu important pentru asigurarea unor servicii de calitate și pentru dezvoltarea potențialului zonei.

Biroul Ascent Group din Piatra Neamț va oferi companiilor din zona centrală și de Nord-Est a României servicii de consultanță în management și resurse umane, training si coaching, servicii de recrutare de personal, dar în acelaşi timp și-a propus să devină un catalizator pentru dezvoltarea mediului de afaceri din zonă.

Acesta este cel de al 8-lea birou deschis de Ascent Group, după cele din Bucureşti, Arad, Sibiu, Brașov, Chişinău, Sofia și Belgrad.

Datele de contact la care puteți găsi noul nostru birou sunt:
Ascent Group
B-dul Decebal nr. 33, bl. I3, mezanin, cam 3
Piatra Neamț
tel: +40 744 603 135

Vă aşteptăm la Piatra Neamț!

 

Copyright© 2005-2019, Ascent Group. All rights reserved. Politica de confidențialitate (Privacy policy)